sâmbătă, 25 iulie 2020

RAPORT privind formarea formatorilor pe temele educația incluzivă a grupurilor dezavantajate și drepturile omului


Educaţia din perspectiva  incluziunii în comunităţile educaţionale a grupurilor dezavantajate și Educația pentru drepturile omului și cetățenie democratică, sunt două teme abordate în cadrul seminariilor de formare la care au participat profesorii metodiști în cadrul proiectului „Enhancing Quality in Teachers’ Training”.
Având în vedere obiectivele generale pentru cele două participări la seminarii și anume furnizarea unor activități de formare și consiliere pe tema drepturilor omului – cetățenie democratică și a educației incluzive a grupurilor dezavantajate,  experiența participării profesorilor metodiști la cele două seminarii amintite mai sus, a fost diseminată în data de 26 iunie 2020, în cadrul activității metodice desfășurate cu formatorii-colaboratori  ai  Casei Corpului Didactic Cluj. 
Situația globală și măsurile la nivel național ne-au determinat să experimentăm și un alt mod de desfășurare a acestei activități și anume în sistem online.

Scopul activității Dezvoltarea competențelor de proiectare și implementare a unor demersuri formative pe tematica educației incluzive a grupurilor dezavantajate și pe tematica promovării, cunoașterii și respectării drepturilor omului.

Colegii noștri, profesorii metodiști Dana-Zoe  Mateescu și Edmund Ienei au prezentat un materialul pregătit pentru această întâlnire. Cu spijinul întregii echipe de metodiști de la Casa Corpului Didactic Cluj, am reușit pe parcursul prezentărilor  să informăm și să transmitem colaboratorilor formatori,  informații legate de dezvoltarea capacității de a concepe, realiza și evalua formări pentru cadrele didactice și alți profesioniști din domeniul educației în domeniul educaţiei grupurilor dezavantajate și a drepturilor omului precum și despre  metode de predare noi și eficiente în educația adulților din Norvegia.
Am prezentat colegilor formatori necesitatea planificării unor viitoare activități pe aceste teme și importanța folosirii de instrumente de cercetare preluate și updatate  ca urmare a vizitelor realizate la instituții norvegiene care se ocupă de educația și formarea adulților.
Diversitatea și autenticitatea agendei activității, conţinutul inovativ, interactiv,  au fost apreciate prin feedback-ul oferit pe chat de către participanții la această activitate.







Coordonator activitate 
                prof. metodist Pompilia Herman